“Iarba porcului” – planta minune pentru oameni si implicit pentru porumbei !!! Sursa exceptionala de Omega 3-6-9 !!

800x0_14587159435369b869

Columbofilii trebuie sa uite de toate uleiurile de tip “Omega” in perioada verii, atat timp cat in fauna noastra se gaseste aceasta planta cu adevarat magica. Folositi-o zilnic in alimentatia porumbeilor(nu la zbor zilnic), folositi-o cu incredere. Daca tot am ajuns la subiectul Omega 3-6-9 vreau sa subliniez anumite lucruri. Mai ales legat de uleiul de peste sau de somon daca vreti, folosit de catre columbofili atat pentru porumbei cat si pentru ei insisi: sunt doar “vrajeli” de marketing. Chiar daca este din somon, este din somon de crescatorie super dopat, exact ca si puii de ferma, implicit fiind mai mult nociv pentru organism decat ajutator. In plus, s-a dovedit clar stiintific ca sursele vegetale sunt mult mai bune surse de Omega 3-6-9, decat sursele animale. Asa ca dragi columbofili nu mai aruncati banii fara rost, si folositii cu cap. In momentul in care nu mai gasim “iarba porcului” in natura, trebuie sa ne indreptam catre doua surse de Omega 3-6-9 extrem de ieftine si bune: uleiul de in(sursa superioara de Omega 3-6-9, mult superioara uleiului de somon), produs de multe firme romanesti, sau uleiul de masline extravirgin(nu cel din turte de masline). Un litru de ulei de masline extravirgin de calitate costa undeva la 30 de lei si va ajunge mult timp, asa ca nu inteleg de ce sa platim de exemplu peste 50 de lei, pentru 500 ml de ulei “pentru porumbei”? 😉

“Iarba porcului”

“In vii si livezi, pe malurile raurilor, dar si la margini de drum, licaresc pe tot parcursul verii floricele policrome, cel mai des de culoarea chihlimbarului, dar si albe sau rosii, ce inchid ochisorii cand soarele paraseste cerul sau se ascunde dupa un nor. Acum, in luna august, este cea mai buna perioada pentru a culege “buruiana grasa” sau “iarba porcului”, cum i se mai spune in popor. Fructele, cu numeroase seminte mici de culoare neagra sau cenusie, se culeg in luna septembrie.
Numita in Occident “portulac”, iarba grasa e asimilata cu salatele verzi si nu lipseste din farfurie, nici macar in restaurantele mari. Voga ei incepe insa demult, in timpurile stravechi, cand egiptenii cultivau si mancau portulac pentru a-si intari sanatatea. Printre multe alte calitati ale plantei, ei au observat una extrem de necesara in clima torida a locului in care traiau: dupa ce mancau iarba grasa, arsita nu-i mai afecta. Dar mai potolea portulacul ceva: in istorie a ramas si o informatie despre folosirea plantei ca sedativ, in alimentatia calugarilor de la manastirile rusesti, in secolul XIX.
Celebritatea plantei e intinsa pe arii mari. Arabii o numesc “o leguma binecuvantata”, povestind despre vindecarea miraculoasa a ranilor de pe picioarele profetului Mohamed, in timp ce el umbla pe camp si calca iarba grasa. Tot ei au preluat de la egipteni metode de folosire a portulacului in terapia frisoanelor, prin aplicare pe abdomen de planta tocata marunt, asociata cu consumul de suc din iarba grasa. Amestecata cu sare si vin, se consuma in caz de constipatie, iar iarba tocata se aplica pe ochii inflamati. Medicii din Grecia antica – Teofrast, Pliniu, Hipocrate – au descoperit si alte boli ce pot fi tratate cu portulac: migrene, conjunctivita, hemoroizi, diabet, viermi intestinali, tuberculoza, dureri de stomac, de rinichi. Avicena ne-a lasat in manuscrisele sale multe metode de folosire a plantei. Cu frunzele, el trata intepaturile de insecte si muscatura de vipera, avitaminoza, dereglarile de somn, dizenteria, litiaza renala si biliara. Cateva crengute puse sub perna le erau recomandate celor ce aveau cosmaruri. In medicina populara chineza, portulacul se folosea in cazuri de artrita, blenoragie, paralizii, dizenterie, hemoragii hemoroidale, ca preparat antitoxic. Dacii cunosteau si ei calitatile terapeutice ale plantei, pe care o numeau “lax”. Sucul ei amestecat cu vin fiert se folosea contra otravirii cu maselarita (matraguna), iar semintele pisate, amestecate cu miere de albine, in vindecarea astmului bronsic. Pe eczeme se aplicau seminte pisate, amestecate cu suc din frunze.

Iarba grasa in fitoterapie

Pentru tratamente se foloseste iarba grasa proaspata sau uscata, taiata cu foarfeca, in asa fel ca deasupra pamantului sa ramana portiuni de 6-8 cm de tulpinita, cu 2-3 perechi de frunze. In felul acesta, putem culege trei recolte pe an (iunie-septembrie) daca nu este an secetos. Si merita s-o culegem, deoarece frunzele ei contin pana la 300 mg de vitamina C, vitamine din grupa B, E, PP, caroten, majoritatea mineralelor necesare pentru functionarea optima a organismului: fier, magneziu, fosfor, calciu, potasiu, seleniu, mangan, sodiu, dar si un continut ridicat de Omega 3 si acizi grasi. Contine proteine vegetale precum fasolea sau mazarea, carbohidrati, acizi grasi, glicozide, amidon si celuloza. Experimente stiintifice pe animale au confirmat ceea ce medicii antici au intuit fara analize de laborator: infuziile si extractele din portulac scad nivelul de zahar in sange, cel mai probabil datorita potentarii de producere a insulinei in organism.” – preluare din Formula AS.

Sunt cateva contraindicatii pentru uzul uman, si este bine sa le stim(neaplicabile oamenilor sanatosi):
Este contraindicat bolnavilor predispusi la crize diencefalice (hipotalamice) si convulsii. Persoanele cu hipoglicemie trebuie sa stie ca portulacul poate stimula, in unele cazuri, secretia de insulina. Preparatele concentrate din iarba grasa pot ridica tensiunea datorita stenozei (ingustarea vaselor sangvine), de aceea persoanele hipertensive, dar si cu bradicardie, trebuie sa micsoreze dozele si sa le consume mai rar, dupa consultatie cu un specialist in domeniu.