Pornind de la premisa :”mai bine mai tarziu decat niciodata”, ii urez astazi online La multi ani lui nea Teo, prezentadu-va un articol postat pe siteul Federatiei Romane de Rugby, pe data de 6 septembrie, frumoasa zi de toamna, in care nea Teo a implinit varsta de 70 de ani. Multi stiu ca nea Teo a fost rugbyst, multi din Bucuresti cel putin, dar foarte putini dintre noi stiu cu adevarat ce amprenta a lasat nea Teo in istoria rugbyului romanesc!!! Este o legenda vie a rugbyului romanesc, si cu siguranta in tarile cu traditie in rugby gen Anglia, Franta, Noua Zeelanda etc, avea deja ridicata statuie.
Pe nea Teo l-am cunoscut pentru prima data in 2004, atunci cand am fost ghid pentru delegatia din Vest, delegatie invitata la Expo FCPR Constanta. Minunata expozitie. Una dintre cele mai frumoase expozitii din istoria columbofiliei romane, organizata exceptional de catre prietenul meu Bebe Chicheanu, sub egida unui mare domn si presedinte – Florin Moldovan.
Nea Teo este unul dintre cei mai modesti oameni pe care i-am intalnit in viata mea pana acum. Si modestia sincera si curata este dintotdeauna o calitate intalnita doar la marii campioni, indiferent de sport. Pasionat fiind de sport dintotdeauna, am stiut de atunci cate a facut nea Teo pentru rugbyul romanesc, si imi place sa cred ca a fost o simpatie reciproca intre noi de la bun inceput. Am stat atunci toti 3 la o bere impreuna cu Silvere Toye, unul dintre idolii columbofilii ai lui nea Teo, si i-am explicat marelui Silvere despre cariera dansului din rugby . Si daca tot vorbim despre barbati adevarati, un alt aspect care imi place foarte mult la nea Teo, este felul in care da noroc. Este singurul barbat pe care l-am intalnit pana acum care strange mana mai tare decat mine . Si asta spune multe despre un barbat. Nu aveti idee cati dintre conducatorii astia din “Champions League” dau noroc fix ca niste dameze de companie, care intind mana in vant spre a fi sarutata. Aia nu sunt barbati, deci nu au nici stofa de conducatori. Mana lui nea Teo strange la 70 de ani precum menghina din fierariile de odinioara. Tatal meu D-zeu sa il odihneasca, mi-a spus de multe ori :”Sa nu ai incredere intr-un barbat care nu strange mana ferm atunci cand da noroc”, si mare dreptatea avea. Tinerii din generatia mea ar trebui sa stie toti despre astfel de valori umane, care se afla printre noi. Ar trebui sa fim fericiti ca suntem contemporani cu astfel de oameni. Imi vin acum in minte gandurile unuia dintre scriitorii mei preferati, Mircea Eliade:”Ce oameni exceptionali trec pe langa noi, anonimi, si noi admiram proteste atatia neghiobi, numai pentru ca au vorbit de ei presa si opinia publica”!!!
In continuare va las sa cititi minunatul articol de care va aminteam mai sus :
“Ion Teodorescu s–a nascut la data de 6 septembrie 1936, in cartierul bucurestean Sebastian, unde a urmat scoala primara.
Cursurile liceale de 12 clase le–a urmat la Liceul Sfantul Sava. Acolo, a inceput sa practice mai multe sporturi: atletism, sportul national oina, gimnastica, schi. A jucat rugby ca junior la Progresul-Finante Banci (antrenor Stefan Barsan). S–a imprietenit cu colegul de liceu Mircea Iliescu, pe care l–a convins sa vina la rugby. Tot la liceu a cunoscut–o pe viitoare sotie, Doina. A fost selectionat in nationalele de tineret in anii 1954 si 1955.
Dupa ce a absolvit liceul, a urmat cursurile Facultatii de Constructii. Ca senior, a inceput sa joace la Progresul Finate-Banci, cu antrenamentele in Parcul cu Platani (disparut in prezent). Prin schimbarea numelui unor echipe, a ajuns sa joace si la Geotehnica (1958), cu care a terminat pe locul patru al campionatului, la Constructorul (antrenor Cornel Munteanu) si la Energia I.S.P.
Cand era in anul al II-lea de facultate, Ministerul Invatamantului a emis un ordin prin care studentii sportivi, indiferent de club, trebuie sa se mute la clubul Stiinta. La rugby era antrenor Gaganel. Acolo a jucat intre anii 1960 si 1961, cu antrenamentele pe Stadionul Tineretului. In echipa studenteasca a fost coleg cu fratii Atanasiu, Mircea Iliescu, O. Smighelschi, Mircea Leonte, M. Nagel, V. Climovsch, Fl. Tudorache, etc.
Rugbyul l-a ajutat sa ramana in Bucuresti, cand la terminarea facultatii fusese repartizat la Hunedoara. Era nevoie de el in echipa de rugby a Stiintei !
In 1961, a plecat de la Stiinta, fiind angajat la Uzinele Grivita, si implicit la echipa de rugby, Grivita Rosie. Acolo, a atins culmile performantei sportive.
Cu Grivita Rosie a fost campion in 1962, 1966, 1967, 1970.
A fost coleg si prieten cu toti componentii echipei grivitene. Din multimea lor, mentionam pe Viorel Morariu (i-a fost si antrenor), Radu Demian, Mihai Oblemenco, Costel Stanescu, Mircea Iliescu (colegul de la liceu si de la Stiinta), Traian Moldoveanu, Vasile Mladin, Valeriu Irimescu, Mircea Rusu, Dan Stoian, Dan Stoenescu si foarte multi altii.
Postul de baza in echipa era aripa dreapta, dar a jucat si aripa stanga, chiar si in linia a treia.
Centru a jucat in finala Cupei Campionilor Europeni, prima editie, 1962, la Bucuresti, pierduta de Grivita cu 3–11. Inainte a jucat in meciurile de calificare cu P.T.T. Rabat.
A jucat in toate meciurile din a doua editie a Cupei Campionilor Europeni, editia 1964. Au fost victorii cu R.U. Casablanca (29–3), Viktoria Hanovra (17–6) si finala cu Stade Montois, cand Grivita Rosie a castigat cu 10–0, devenind campioana europeana.
A exectuat turnee in Franta cu Grivita Rosie, jucand cu echipe puternice precum Auch, Béziers, Clermont Ferrand, Grenoble, Agen, Avignon, Carcasonne, La Voulte, Selectionata Pirinei. In alte echipe romanesti a jucat cu A.S.Z. Varsovia (studentii polonezi de la sport), Swansea.
A marcat numeroase incercari in campionatul intern.
In anii 1969 si 1970 a fost antrenor al echipei de juniori Griviţa Roşie, printre jucatori fiind Enciu Stoica, Nicolae Sisiu.
Zi aniversara pentru fostul jucator si mare antrenor, Ion Teodorescu.
Teodorescu s-a remarcat prin la angajarile la margine, viteza deosebita, plasamentul si placajul eficient. In rugbyul din acele vremuri, angajau aripile. De asemenea s-a remarcat um el avea o dexteritate deosebita angaja pe ambele parti ale terenului, si pe dreapta, si pe stanga si pentru fiecare prinzator in felul cum i se potrivea mai bine.
In 1970 a fost promovat să antreneze echipa Rapid, cu care a reuşit să promoveze de doua ori în Divizia A. A îndrumat jucători precum Marin Moţ, Urdareanu, Stanescu, Cioceanu, etc. unii internaţionali A. Chiar daca a jucat cu echipele mari (Steaua, Dinamo, Farul, Grivita Rosie) si–a indemnat jucatorii sa faca spectacol, fara sa inchida jocul. Cu mici intreruperi, a antrenat Rapidul in perioada 1970–1994. A condus Rapidul in turneele din Franta si Anglia. Pe cei pe care i–a evaluat ca au potential, i–a convins sa urmeze invatamantul superior.
Este maestru emerit al sportului.
Datorita seriozitatii si a cunostiintelor profesionale a urcat rapid in posturile de conducere. In Atelerele Grivita Rosie, a fost seful sectiei „Intretinere masini si utilaje”, astfel, alaturandu–se altor colegi rugbisti, care erau sefi de servicii in productie, investitii sau proiectare. Deseori si–a depasit obiectivele stabilite prin planul de productie, cu surplusul ajutand atelierele ceferiste din Simeria, Pascani, etc.
In anii 80, a trecut sef serviciu la Serviciul Masini si Utilaje de Constructii a Administratiei Nationale a Drumurilor si, putin mai tarziu, director tehnic pentru mecanizare. Intre anii 2000 si 2003 (cand s–a pesionat) a lucrat la o societatea de drumuri. Este autor a inventiilor privind semnalizarea rutiera precum si a rosturilor de dilatare (dupa un model englez). Toate s–au implementat de sute de ori pe drumurile romanesti.
A fost decorat cu Medalia Muncii si Ordinul Muncii, ambele clasa I–a.
Are doua fete, Patricia si Cristina, ambele activand in domeniul artelor plastice.
Este presedintele Asociatiei Columbofile Sector 6 Bucuresti. Poseda porumbei–voiajori cu recorduri de zbor de 800–1.000 km, care i-au adus medalii si cupe.
In ciuda acestor realizari sportive si profesionale a ramas un tip modest, bine educat. Nu a facut compromisuri. Este iubit in continuare de fostii colegi si respectat de toti cei care l–au cunoscut.
Meciurile internaţionale (teste) ale lui Ion Teodorescu:
–1958 Spania (01.05. Liége 14–1), R.F.G. (04.05. Bruxelles 9–0), R.D.G. (Brandenburg 5–5), Italia (07.12. Catania 3–6),
–1960 Polonia (22.05. Alteburg, 6–0), R.D.G. (24.05. Pirna 5–0), Cehoslovacia (Glauchau, 13–3) toate meciurile au fost in Cupa Victoriei,
–1963 Bulgaria, (20.05. Barlad 70–0, R.D.G. (22.05. Barlad 15–0), Cehoslovacia (26.05. Bucuresti 23–3), toate meciurile au fost in Cupa Pacii,
–1965 R.F.G. (14.11. Hanovra, 9–8, Cupa Natiunilor)
Despre Ion Teodorescu…
L-am cunoscut pe Teo, inca din copilaria si adolescenta noastra, de pe bancile liceului. De atunci ne leaga o prietenie sincera, acum, de familie. Ne–a ajutat Dumnezeu sa traim atatia ani si nimic sa nu ne desparta. In perioadele noastre cela mai bune in rugby, am fost colegi la Grivita. Din antrenamente, jocuri, cantonamente, m-am convins ca este un OM. Cu capul pe umeri, care te putea ajuta in momentele grele ale vietii. Colaboram foarte bine in jocuri, la fel cum colabora el cu toata echipa. Am remarcat ca aplica in joc, exact, ceea ce impuneau antrenorii. Era un foarte cunoscator al regulamentului de joc. Disciplinat in joc, respecta deciziile arbitriilor, fara comentarii, chiar daca i se parea uneori ca nu erau corecte. Am constata ca era respectuos cu ceilalti colegi, indiferent de varsta lor sau de pozitia sociala.
Datorita comportarii, pe care am urmarit-o zeci de ani, i se poate spune, fara greseala, ca a fost si este RUGBIST.
MIRCEA ILIESCU
Am jucat cu Ion Teodorescu, mi-am dat seama ca este un om deosebit, cu care am avut relatii de fair-play. Caracter integru, profesionist in meserie, disciplinat pe teren si in afara lui. Prieten adevarat.
VASILE MIREA
Pe domnul Ion Teodorescu (Nea Teo) il cunosc de pe vremea cand era jucator la marea echipa de rugby GRIVITA ROSIE–anul 1962 ! A fost un jucator cu o vointa si o vitalitate extraordinara.
Din anul 1971 mi-a fost antrenor la echipa de juniori Grivita Rosie.
Inca din acei ani desi ma simpatiza, in cadrul pregatirii fizice ma punea sa lucrez mai mult si corect. Ma punea sa repet exercitiile de mai multe ori, sa devin mai puternic, mai curajos, sa cresc capacitatea de efort.
Dupa 5 ani mi-a fost antrenor la seniori la Clubul Rapid Bucuresti, unde eu ca jucator am cunoscut consacrarea.
Bucuriile si tristetile le-am impartit impreuna. Ma dojenea dupa fiecare meci sau antrenament in fata colegilor ca nu respectam tactica pe care ne–o prezenta. Ma si lauda si se bucura impreuna cu echipa de realizarile noastre. Proceada astfel pentru a ma determina sa nu ma multumesc cu putin si sa ma pregatesc mai mult si mai bine.
A fost pentru mine si mama, si tata, si frate si sora. Cat l-am avut antrenor mi–a insuflat: daruirea in joc pana la sacrificiu, abnegatia, curajul, vointa, dorinta de a crede ca vom castiga un meci cu dorinta de a me darui pana in ultimul minut.
A fost OMUL care mi-a aratat drumul in viata, m–a ajuat si la bine si la greu, si m–a invatat ca o echipa adevarata nu sta intr–un singur jucator!
Pentru toate acestea, cu ocazia aniversarii celor 80 de ani, ii doresc multa sanatate, aceiasi putere de munca, viata lunga, linistita.
Multumesc NEA TEO !
LA MULTI ANI!
NICOLAE SISIU
Am scris cateva randuri despre tot ce a insemnat in cariera mea sportiva si in viata de zi cu zi acest OM minunat care se numeste Ion Teodorescu, ,, nea Teo „, cum era cunoscut si apelat de catre noi toti. E greu sa scrii in cateva randuri despre cineva cu care ai relationat ani de zile. In 1973, am refuzat CS Grivita Rosie si am preferat Rapidul, cu toate ca aceasta echipa nu se compara ca valoarecu cu cea din parcul Copilului. Ma bucur si acum ca am facut aceasta alegere, astfel am avut ocazia sa lucrez cu un om deosebit, atat pe plan sportiv cat si pe plan profesional. Marele sau merit a fost intelepciunea de a prezenta simplu si la obiect ce dorea sa faca in calitatea sa de antrenor. A reusit sa stranga in jurul sau majoritatea fostilor juniori ai Rapidului. Evoluam un an in A, un an in B, si asta numai datorita tineretii si lipsei de experienta a noastra, a jucatorilor. Nea Teo ne–a ajutat pe fiecare in parte, si in sport, si profesinal. Unii au reusit sa ajunga mecanici de locomotiva, altii maistri in material rulant s in alte specializari, altii subingineri.
Despre nea Teo as putea spune ca de atunci si pana astazi nu am intalnit un om atat de altruist, priceput si cu putere de a rezolva lucruri ce pentru altii erau imposibil de realizat. Ca antrenor era un perfectionist, repetam unele exercitii de sute de ori pana era multumit, cauta de fiecare data sa ne insufle acea mentalitate de invingatori. La ,,miute”se baga sa joace cot la cot cu noi. Nu am cuvinte sa-mi exprim multumirile mele pentru acest personaltate de marca a rugby-ului romanesc si ii multumesc pentru faptul ca a existat la acele momente din viata mea sportiva si profesionala. Pe langa celelalte calitati avea si o alta trasatura, aceea de a nu accepta compromisuri. La implinirea acestei respectabile varste ii doresc din toata inima multa SANATATE, VIGOARE, BUCURII SI SA MAI AIBA PUTEREA DE–A ALERGA DUPA PORUMBEII SAI. O PLECACIUNE IN FATA TA. NEA TEO.
Cu deosebit RESPECT, Mircea PARASCHIVESCU.
Nea Teo a fost un mare antrenor. Am fost o perioada scurta la Rapid dar, m-a influientat hotarator in viata. Si la sport, si in viata particulara. Era un foarte bun pedagog, un adevarat profesor. La antrenamente, repetam exercitiile pana cand era multumit, lucru care se reflecta in jocurile oficiale.
MARIN MOT
Articol scris de Coco Zamfir”
Preluare de pe siteul official al Federatiei Romane de Rugby. Multumesc si pe aceasta cale!
La multi ani nea Teo!!! 🙂
