Nikolaas Gyselbrecht si Pascal Arrien;
Impreuna cu Bart Geerinkcx si Nikolaas Gyselbrecht – 2015;
Este un articol pe care asteptam sa il scriu de ani buni, pentru ca de ani buni incerc sa il conving pe fratele meu belgian Nikolaas Gyselbrecht sa inceapa sa participe pe columbodroamele internationale. Belgienii sunt cu adevarat ultimii care au fost luati de “valul” participarii pe columbodroamele internationale. Participarea lor intr-un numar restrins pana de curand(ultimii 4-5 ani), are mai multe explicatii, pe care chiar daca le stiu, nu are rost sa le dezvolt acum.
Al doilea motiv pentru care scriu cu bucurie acest articol, este acela ca fac parte din familia PIPA de 17 ani, fiind cel mai vechi agent din Europa, si al doilea ca vechime, la nivel Mondial, dupa minunata Luna Lai, agenta cu cei mai puternici financiar clienti din lume!
Impreuna cu Nik – 2015;
Columbodroamele pot fi castigate prin doua metode, ambele la fel de valabile.
1. Cumperi porumbei care au castigat pe columbodroame, si participi mai departe cu pui din ei. Primul din Romania, si printre primii din Europa care au inteles acest lucru este fratele meu Bibi Stefanescu, columbofilul cu cel mai bogat palmares din Romania in ceea ce priveste columbodroamele. Eu l-as pune chiar pe primul loc in Europa in acest moment, prin prisma palmaresului, chiar daca inca nu a castigat inca Africa. Sau ca sa nu jignim pe altii, pe aceeasi treapta cu Alfie Klaas. Mike Ganus a simtit repede aceasta filozofie, si a devenit rapid, prin astfel de achizitii, cel mai celebru columbofil la nivel international in ceea ce priveste columbodroamele. L-a “detronat” prin rezultate, cel putin temporar pe regele columbodroamelor Alfons Klaas, devenind un demn urmas al compatriotului sau, David Clausing. Trebuie sa mentionam, in numele adevarului si al fair-play-ului, ca Steaua lui Mike Ganus straluceste intr-o competitie acerba, o competitie in care David Clausing si Alfons Klaas nu au zburat atunci cand au devenit “Regi”. Aceasta metoda de abordare a columbodroamelor este mai rapida, dar este strict accesibila celor cu venituri materiale mari, adica celor putini.
2. A doua metoda, infinit mai dificila, este aceea de a participa cu propria ta familie de porumbei. Pentru asta ai nevoie de o familie de porumbei cu adevarat “dracoasa”! O familie de general daca vreti, deoarece finala in cadrul acestui columbodrom este intotdeauna peste 500km! Variaza de fapt, de la an la an, intre 500 si 600 km. Este un drum mai dificil catre success si implicit catre LOZUL cel mare, dar daca reusesti sa punctezi cu adevarat, dupa aceea drumul devine extrem de usor. Nu mai ai de facut decat sa, incrucisezi linia proprie cu achizitii de pe columbodroamele internationale, si nu neaparat achizitii de Top 10. Aceasta este metoda pe care o incercam majoritatea dintre noi.
Ca si in ultimii ani, si in acest an organizarea a lasat de dorit in cadrul celui mai celebru columbodrom din lume. Si daca continua in acest mod, celalalt columbodrom african va lua cu adevarat aripi. Ce am scris in articolul dedicat lui Zandy Meyer, imediat dupa moartea acestuia s-a adeverit, din pacate. Cel mai mult natura umana este testata in prezenta banilor multi … din pacate sau din fericire! Depinde de la caz la caz. Mai sunt si idealisti care nu pun banii pe primul loc in viata, idealisti ca mine, sau ca regretatul Zandy Meyer, cel mai bun manager pe care columbodroamele l-au vazut vreodata, implicit columbodromul sau de suflet Million Dollar Race.
Sa revin acum la familia PIPA si la acest rezultat sensational obtinut de catre un porumbel 100% Belgian, un porumbel care NU are nici macar un ascendant participant pe columbodroame in pedigree. Anticipam un rezultat de top pentru Nikolaas, si Top in cadrul Million Dollar Race inseamna prima pagina din punctul meu de vedere! Anticipam acest lucru dupa rezultatul obtinut in Thailanda mai devreme in acest an, dar in principal prin prisma discutiilor pe care le port zilnic(!) cu Nikolaas. Sunt doar doi oameni in viata mea cu care vorbesc zilnic la telefon(wazz up sau telefoane) – unul este Tavi Panescu, iar celalalt este Nikolaas Gyselbrecht. Si desi pentru marea majoritate eu personal par usor detasat de columbofilie, prin prisma relatiei cu cei doi sunt mai conectat ca niciodata. Am ales sa stau in “umbra”columbofil vorbind, atata tot, si sa ies la lumina doar atunci cand este nevoie, in special in numele Dreptatii.
Am stiut de la bun inceput ca Nikolaas vrea sa castige columbodroame doar cu linia lui !!! Nu a avut niciodata vreun obstacol financiar in achizitionarea de invingatori pe columbodroamele internationale, pur si simplu a vrut si a simtit ca va reusi si cu linia lui. Partenerul sau din Belgia, Pascal Arrien, un adevarat “Piet De Weerd” modern a avut si are acelasi sentiment. De fapt de aici pleaca tot pentru rezultatele Pipa Elite Center – relatia perfecta dintre Nikolaas si Pascal. Cei doi au creat o linie fenomenala, intr-un timp extrem de scurt. Nikolaas a venit in tandem cu “New Freddy” si mai multe female de la fratele sau de suflet Bart Geerinckx, iar Pascal a venit cu o pereche fenomenala de reproductie “Tarzan si New Patricia”.
Aceasta incrucisare de linii a dus la rezultatele fenomenale obtinute de catre PEC in ultimii ani, aceasta incrucisare a dus la nasterea a doi porumbei senzationali din toate punctele de vedere :“Porsche 911” si “Boxter”, aceasta combinatie a fost la limita sa castige finala celui mai celebru columbodrom din lume in acest an.
Patru porumbei au sosit in acelasi timp, al lui Nikolaas a aterizat primul, dar a intrat al 4 lea, la 7 secunde de locul 1. Sapte secunde care au insemnat in acest caz o diferenta de 150.000 de dolari !!!! Face parte din joc, si faptul ca porumbelul PEC, a fost primul porumbel Belgian, faptul ca a fost atat de aproape NU reprezinta o intamplare, iar aceste ganduri, si acest articol vor ramane pentru totdeauna in arhiva acestui site, ca o confirmare in viitor a gandurile mele. Si nu este pentru prima data cand predictiile mele columbofile se adeveresc, o afirm cu modestie si cu dovezi concrete!
* “South African Boxter” – Belg18/ 4194467 – loc 4(=1) Finala MIllion Dollar Race Africa de Sud 2019 !!!