Toate provinciile din Olanda au organizat weekendul trecut prima cursa din calendarul NPO. Trebuie sa mentionez din nou, faptul ca in Olanda cursele NPO nu sunt nationale ca si in Belgia, sunt curse provinciale sau interprovinciale. Partea de sud a provinciei nr 10 a ales ca si punct de lansare micuta localitate Sens din Franta. Lansarea a fost amanata cu o zi datorita timpului nefavorabil, porumbeii fiind eliberati duminica in loc de sambata. Porumbeii lui Gerard fusesera angajati cu o saptamana inainte la Quiverain, etapa in care au punctat foarte bine, oferindu-i lui Gerard multe sperante pentru Sens.
Cursa de la Sens
Porumbeii lui Gerard sunt zburati conform vaduviei clasice, metoda prin care ambii partenerii ai perechii pleaca la zbor. Cu toate acestea, primele 3-4 etape de viteza de la inceputul sezonului sunt zburate de catre Gerard cu partenerii acasa. In mod normal, inainte de imbarcare,vaduvilor masculi li se permite accesul in jumatate de boxa, unde isi primesc si cuibarul, femela nefiind insa aratata de catre Gerard. Cu toate acestea, pentru etapa de la Sens,femelele vaduve au fost pregatite altfel. Pentru prima data in acest sezon, au avut ocazia sa stea cu masculii lor 30 de minute inainte de imbarcare. Ca dovada, primii 4 porumbei sositi acasa au fost femele, desi nu putem spune ca masculii coloniei Koopman au avut o etapa grea. Pentru marea majoritate a porumbeilor Koopman, etapa de la Sens a reprezentat cea dea 7 a etapa a sezonului. Cu o saptamana inainte de Sens porumbeii au primit zilnic “All in One’ de la Beijters, un amestec ce contine un procent mare de proteina animala. Au primit de asemenea un nou produs marca Koopman de la Variamix denumit DHP.
Yearlingi
Dupa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, lotul de zbor al lui Gerard este constituit mai mult din yearlingi, deoarece primele serii de pui sunt trimise pe columbodroamele din jurul lumii, in special la Million Dollar Race. Marea majoritate a olandezilor nu isi trimit yearlingii la prima etapa din calendarul NPO al sezonului, dar Gerard nu tine cont de acest lucru. Ca o dovada ca nu se inseala stau locurile 3 si 4 Sens, ocupate de 2 femele din 2014. Gerard si-a pregatit puii de 2014 pentru sezonul 2015 in felul urmator : femelele care au participat la Sens, sunt femele care au zburat ca pui prin metoda intunericului. O alta parte a lotului de yearlingi este constituita din porumbei care nu au fost tinuti la intuneric ca pui, dar care au participat la cateva curse de viteza doar pentru a castiga experienta. La final, Gerard si-a dus puii la granita cu Franta pentru un ultim antrenament, adica o lansare de la 330 km. Dupa cum am mentionat anterior, pentru Sens porumbeii au fost angajati la 6 etape, dintre care ultima a fost de la Quievrain(406km) .
Prezentarea primilor 4 sositiĀ
*”Fahsai” NL 13 – 5310073 – loc 1 Sens din 4.237 porumbei :
*Cassius :
* NL14 – 4750788 – loc 3 Sens din 4.237 porumbei :
*Emerveen’s Hope :
* NL14 – 4750882 – loc 4 Sens din 4.237 porumbei :
* “Fien” NL13 – 5310047 – loc 5 Sens din 4.237 porumbei :
*NL 12 – 4703579 – loc 9 Sens din 4.237 porumbei :
Impreuna cu Gerard si legendarul “Dromer” (De Rauw-Sablon) – Olanda 2013;