Andreas Drapa a castigat de curand finala unuia dintre cele mai dure concursuri de tip Derby din Europa, mai exact finala columbodromului North Sea Race. Duritatea acestui columbodrom vine din pozitionarea acestuia, pe insula Sylt, aproape de tarmul de N-E al Germaniei, in marea Nordului. Antrenamentele si etapele se desfasoara dinspre continent spre insula. Vremea extrem de schimbatoare si vantul care bate de cele mai multe ori dinspre larg catre tarm, fac ca aproape toate antrenamentele si hot spoturile sa fie caracterizate de un puternic vant din fata. Anul acesta viteza primului sosit a fost de doar 1159 mpm. Poate si din acest motiv, din pricina duritatii sale, in fiecare an primii sositi in finala sunt in mare parte porumbeii germani. In acest an au fost inscrisi in cadrul columbodromului 395 pui din 12 tari, care au ridicat totalul premiilor la 95.100 euro, primului loc fiind renumerat cu 23.700 euro.
In acest an cei 216 pui ajunsi in finala au fost lansati de langa micuta localitate Wittstock/Dosse sitiata la 334 km de columbodrom. Porumbeii au fost lansati la ora 7:25. Aproximativ 5 ore mai tarziu primul porumbel a fost cronometrat. Porumbelul cu seria DV01769-15-114 apartinand Team Mueckenfuss-Drapa a fost cronometrat la ora 12:13:01 parcurgand distanta de 334 km cu o viteza medie de 1159 mpm.
Femela este inelata de catre Andreas Drapa, si daca ii studiem cu atentie pedigreeul, vom intelege ca performanta ei nu este intamplatoare.
* Tata – DV01769-11-314 (Pokerface & fiica Lucky 848)
A fost oprit direct la matca deoarece este fiu direct din Pokerface, unul dintre cei mai buni demifondisti care au zburat vreodata.Este de asemenea frate bun “1492”, un mascul exceptional cu 3 locuri de 1 provincial in palmares: loc 1 din 8322 p/413km, loc 1 din 5571 p/413 km, loc din 3585 p/413 km !!! Este demifrate(pe partea tatalui) cu Skyfighter- 10 x loc 1 si Hero- 9 x loc 1 !!! Pokerface a fost imperecheat cu 08857-1o-98 fiica directa din “Lucky 848” – unul dintre cei mai buni reproducatori ai liniei De Rauw-Sablon. Femela este inelata in volierele Jupid-Jung din Germania, deoarece tandemul detine 50% din “Lucky 848” impreuna cu Pipa Elite Center. In momentul in care Andreas s-a hotarat sa participe mai intens si in cadrul zborurilor derby de tip columbodrom a realizat rapid ca are nevoie de sange proaspat care sa confere sprinterilor sai mai mult anduranta. Pentru aceasta a ales extrem de inspirat linia De Rauw-Sablon. Si a ales caimacul acestei linii, mai exact o fiica din “Lucky 848”, pe care a imperecheat-o imediat cu cel mai bun porumbel pe care l-a detinut vreodata – Pokerface.Super 1492 amintit mai sus dovedeste din plin valoarea de reproductie a acestei perechi.
* Mama DV01540-09-3 (01540-97-185 & 07287-00-298)
O zburatoare extrem de constanta cu clasari precum : loc 32 din 2.287 p/346 km, loc 39 din 4.703 p/ 625 km, loc 42 din 1000 p/389 km, loc 49 din 2087 p/412 km, loc 60 din 1019 p/338 km. Femela se trage din linia veche de Janssen-De Laat a lui Andreas, fiind pe partea mamei o nepoata a legendarei perechi Konig x Konigin.