Rezultatele obtinute de catre Gino in ultimii 5 ani de zile la nivel national sunt cu adevarat fantastice. Sezonul 2016 nu face exceptie, Gino pasind furtunos in zborurile nationale de fond.
Weekendul trecut Gino si-a adjudecat locurile 1 si 2 national Agen(ex Bordeaux) din 3.149 yearlingi, in cadrul unei etape extrem de dificile, precum si locul 1 provincial Montelimar yearlingi.
Cursa internationala de la Agen a fost lansata cu doua zile intarziere datorita timpului nefavorabil, porumbeii fiind lansati pana la urma, duminica 26 iunie. Pe tot parcursul a batut un usor vant din N-E, adica un vant usor lateral-fata. Pe parcursul zilei, vantul si-a schimbat total directia, dominand vantul dinspre vest, dinspre ocean.
Cu toate acestea, victoria nationala a fost obtinuta de catre Gino, situat in vestul Belgiei(impotriva vantului), facand victoria sa cu atat mai importanta(voliera lui Gino este situata la punctul 8 in poza);
Gabriella si Lucia isi adjudeca locurile 1 si 2 national Agen
Cele doua super femele, punctasera de top si in cadrul zborului national de la Chateauroux in urma cu doua saptamani, zbor ce a fost ca un ultim barometru pentru Agen. Gino a cronometrat cele doua femele, la 10 minute una de cealalta. Gabriella a fost cronometrata la ora 17:25:44 reusind o viteza medie de 1197 mpm. Lucia a fost cronometrata la ora 17:35:28 reusind o viteza medie de 1179 mpm.
* Gabriella Belg15/ 3050750
* Lucia Belg15/ 3050609
Castigatorul locului 1 provincial de la Montelimar in acelasi weekend a fost botezat Hazard, dupa fotbalistul belgian, deoarece in aceeasi zi, se desfasura meciul de fotbal dintre Belgia si Ungaria 🙂
Hazard Belg15/ 3050560 este rezultatul unor incrucisari noi pentru Gino. Tatal sau provine de la Wilfried Vandemaele, iar mama este o femela Marcel Aelbrecht(De Rauw-Sablon), fiind consanguina pe legendara pereche Marseille x Het Fijn Blauw.