Hennie, Daniel si Anette Kallmeyer(Malahide-Irlanda) – povestea de succes continua !!!

kallmeyer_1

Victoria din finala columbodromului Emerald Classic 2010 cu deja binecunoscutul Baby Bear, a insemnat o revenire de bun augur in sportul columbofil pentru Hennie, care fusese nevoit datorita meseriei sa locuiasca mai multi ani in Sydney-Australia.

Inceputurile-Africa de Sud

Povestea columbofila a lui Hennie a inceput in tara sa nativa, Africa de Sud. La mijlocul anilor ’90 a inceput sa arate interes din ce in ce mai mare fata de porumbei, si automat atentia i-a fost atrasa catre cel mai mare columbodrom din lume – Million Dollar Race. 

A observat cum numele lui David Clausing apare saptamanal atat in cadrul antrenamentelor cat si in cadrul etapelor Hot Spot. Se parea ca americanul reusise sa isi formeze o linie dura care sa faca fata conditiilor extrem din Sun City, linie bazata aproape in totalitate in acei ani pe porumbeii Houben. Astfel, primii porumbei detinuti de catre Hennie au fost porumbeii Clausing. Intre anii 2000 si 2005, David Clausing a avut 8 porumbei in Top 50 in finale, ceea ce l-a determinat pe Hennie sa achizitioneze si mai multi porumbei de la el. Primul porumbel Clausing a fost cumparat in 1998, dupa finala columbodromului Million Dollar Race. Seria acestuia era AU1998CLAUSING0141. Primii doi pui din el au castigat cate un loc 1 provincial ca yearlingi ! Acesta a devenit un reproducator de top pentru Hennie, in special imperecheat tot cu o originala Clausing, denumita Olive Branch. Cel mai celebru descendent direct din ei a fost Tears(Lacrimi). Imperecheat cu Miss Money Penny, acestia au intrat in istoria columbofiliei sud africane prin descendentii lor.

Stabilirea in Malahide-Irlanda

Dupa ce au tot pendulat intre Sydney si Londra, datorita serviciului lui Hennie, cei doi au decis sa se stabileasca pana la urma in micuta localitate Malahide, langa Dublin-Irlanda in 2008. Intre 2009 si 2011, 34(!!!) de porumbei originali Clausing au poposit din insorita Florida tocmai langa Dublin-Irlanda. Toti proveneau din mari reproducatori precum :410, Trouble, 1383, Jay, David Jr, 217, Never Say Die si Ziko II.

Hennie a inceput sa reproduca din noile achizitii in 2010, si succesul nu s-a lasat asteptat. In 2010 un grup mic de pui a fost trimis pe cateva columbodroame pentru testare. Test pe care porumbeii Clausing l-au trecut cu brio, prin adjudecarea locului 1 in Finala Emerald Classic si loc 1 in Finala Country Challange Race-Africa de Sud.

kallmeyer_4

 

IN anii care au urmat Hennie a participat la cat mai multe columbodroame internationale posibile pentru a-si testa la maxim porumbeii Clausing. In interiorul volierei de matca a facut de asemenea mai multe imperecheri in acelasi sezon, schimband parteneri cat de des cu putinta, pentru a gasi cat de repede posibil cele mai bune perechi de matca. Pana la finalul lui 2014,  hennie stia deja pe ce perechi de la matca se poate baza 100%. Cu toate acestea norocul stim bine ca joaca un rol important in cariera unui columbofil, iar in acelasi an 2014 se pare ca norocul l-a parasit pe Hennie, deoarece a fost diagnosticat cu “plaman de columbofil”, diagnostic care ii limiteaza accesul in voliere aproape la minim. Diagnosticul a venit intr-un fel ca o selectie indirecta mult mai dura a lotului de matca, Hennie hotarand sa opreasca 11 porumbei din cei 34 originali Clausing, mai exact 6 masculi si 5 femele. Tot in 2014 Hennie a luat o decizie importanta privind linia Clausing deja foarte consanguina, si a introdus porumbei de la regele actual al columbodroamelor, Alfons Klaas.

Referintele din 2015

Infuzia cu porumbeii de la Alfons Klaas a fost un succes instant, fapt dovedit si de o parte dintre rezultatele si referintele anului 2015. In 2015 Hennie a imperecheat porumbeii mult mai tarziu decat de obicei din motive personale, iar numarul restrans de reproducatori l-a determinat sa angajeze porumbei in cadrul a doar 5 columbodroame.

*Rezultatele obtinute in cadrul celor 5 columbodroame sunt urmatoarele:

– French Young Bird Derby 2015 : porumbeii Kallmeyers au punctat in Top 10 in toate hotspoturile si au terminat pe locul 24 in finala cu Danny Whammy, un fiu direct din Bear. Porumbelul a fost cumparat de catre Henny in octombrie 2015 in licitatia organizata de catre columbodrom si a fost introdus imediat in cadrul columbodromului Derby Arona Tenerife, unde s-a invatat si inca face parte din lot. Un porumbel interesat de urmarit pe mai departe.

– Whodareswins OLR – un fiu direct din Ziko III a dovedit reale calitati in special in etapele cu zbor peste canal, clasandu-se pe locul 35 in semifinala si 26 in marea finala.

– Balkanik Fair Play OLR – un fiu din Baby Blue denumit Heartbreaker PB 2015 B 7864 a terminat editia 2015 pe locul 2 AS la doar 1 minut in spatele locului 1(!), prin urmatoarele rezultate :

70th open Hot Spot 1
57th open Hot Spot 2
40th open Hot Spot 3
12th Semi Final Race

In cadrul finalei aceluiasi columbodrom acestia s-au clasat pe locul 16 cu un nepot din Baby Blue.

16-finala-520km-kallmeyer-h-d-a-ipb-15b-7871-m-bfp15-2-4-2 16-finala-520km-kallmeyer-h-d-a-ipb-15b-7871-m-bfp15-2-4-3

 

 

– Dracula OLR – in cadrul acestui columbodrom , Hennie a punctat magistral cu o echipa de doar 3 porumbei. Si-a adjudecat locurile 1 si 3 la categoria As prin Aref(fiu Ginger Spice) si Draco.

kallmeyer_2 7-finala-400km-1-as-irl-7866-h-d-a-kallmeyer-za07-3 kallmeyer_3 11-finala-3-as-400km-irl-7870-h-d-a-kallmeyer-za11-3

 

– Golden Race Algarve – Superman Dan, un fiu din baby Blue, a punctat constant in fiecare etapa a celui mai puternic columbodrom european la ora actuala, clasandu-se pe locul 2 As Irlanda, si loc 11 per total, din 4300 de pui angajati initial de catre columbofili din 27 de tari.

kallmeyer_superman_dan

 

Reproducatorii Clausing ai momentului in voliera Kallmeyer 

Bear (Ursul) AU 2006 CLAUSING 115, este reprodus de catre David Clausing direct din Jay, masculul de Imbrecht care sta la baza coloniei Clausing astazi, si din 127 – femela de baza de asemenea. Bear a ajuns in Iralnda in august 2009, si a reprodus primii pui pentru Hennie in ianuarie 2010. In foarte scurt timp a devenit reproducatorul de baza pentru Hennie. In ultimii 3 ani descendenti directi din Bear au fost vanduti in toate colturile lumii, si deja referintele au inceput sa curga pe banda rulanta pana la a 3 a generatie !!! Unul dintre primii pui reprodusi din Bear, Baby Bear(Puiul de Urs) pe numele sau, a castigat finala columbodromului Emerald Classic in 20010, fiind cumparat in licitatia de pe Pipa, de catre Brain Clayburn(UK), nimeni altul decat castigatorul Million Dollar Race 2009. Trei frati buni cu Baby Bear au fost opriti la matca, si deja au produs referinte internationale. Acestia sunt Luther, Young Bear si MJ(mama locului 3 As Dracula OLR 2015). Un alt fiu din Bear si Baby Blue a fost facut cadou de catre Hennie prietenului sau David Clausing in America. In noiembrie 2015, o nepoata din el a castigat 18.300 dolari in cadrul columbodromului California Classic OLR.

Baby Blue AU 2004 CLAUSING 64 – ineli vechi, femela fiind din 2008, este cu siguranta reproducatoarea de baza a lui Hennie in acest moment. De aceea a fost imperecheata pe rand cu mai multi masculi, inclusiv cu Bear. Hennie si Annette incearca pe cat de mult posibil sa pastreze linia acestei femele deosebite, produsul unui incest de fapt, Baby Blue fiind rezultatul unei imperecheri frate x sora, dintre doi porumbei Clausing legendari : 410 si nepoata sa Never Say Die – loc 1 Finala Million Dollar Race 2002. Ginger Spice este de asemenea o reproducatoare de baza a coloniei, fiind fiica directa din David Jr – Clausing . In 2015, fiica sa ocupa locul 1 As Dracula OLR.

In Romania porumbeii Clausing via Kallmeyer au produs referinte exceptionale in ultimii 3-4 ani de zile, de la 100 la 1000 km. Au dovedit ca se pot adapta perfect la orice conditie de mediu si la orice categorie, bineinteles prin incrucisarile corecte. Au dovedit ca pot realiza norme exceptionale , nu numai victorii de 1 etapa gen hot spot sau finale de columbodroame.

In 2010, tandemul Chicheanu& Rusu reuseste un import exceptional de 10 porumbei direct de la David Clausing, toti cei 10 porumbei importati fiind descendenti directi din reproducatori de baza, cireasa de pe tortul acestui import fiind doi descendenti directi din Never Say Die – loc 1 Finala Million Dollar Race 2002. In acest moment, tandemul Chicheanu&Rusu detine cel   mai omogen si valoros lot de porumbei originali Clausing din Europa. Articolul privind importul, poate fi regasit in sectiunea “Articole” a acestui site, la litera “C”.