Expo FRSC 2017 – Ploiesti 4-5 februarie ! Invitat de onoare – Jos Thone !!

16406839_1252996821456403_3075361636197441506_n

In acest weekend se desfasoara la Ploiesti in sala de sport “Leonard Doroftei” Expozitia Nationala FRSC!

Ca un aspect extrem de interesant este prezenta legendarului Jos Thone, venit in numele firmei Beyer, si la invitatia lui Afrasinei Narcis – reprezentantul Beyer Romania. Desi este debutant in columbofilie, Narcis a adus exact entuziasmul si forta de munca pozitiva, de care columbofilia romana are nevoie, entuziasm pe care de multe ori il pierdem, in lupta cu atata energie negativa si totalmente inutila.  Este o ocazie unica as putea spune pentru multi dintre tinerii columbofili din Romania, sa isi intalneasca pe viu unul dintre idoli. Si iarasi fac un apel catre tinerii columbofili din Romania : nu va lasati angrenati in jocuri mizere, tampite si fara rost cu separarea asta totalmente inutila intre federatii. Nu va lasati manipulati de cei mai in varsta, care au incaruntit degeaba(cei in cauza, se stiu ei, nu generalizez) – in voi sta viitorul, si viitorul sta in UNIRE, si viitorul este doar al celor cu sufletul curat si cu inima deschisa la tot ceea ce este nou. Fiecare padure are uscaturi, implicit fiecare dintre cele 3 federatii din Romania, dar in afara de aceste uscaturi in mare parte exista doar oameni minunati, columbofili minunati, si mai ales…COLUMBOFILI ROMANI dragii mei !!! Nu scrie in buletin sau in certificatul de nastere ca unul este “profesionist”, sau ca unul este “feresecist” sau ca restul sunt “feceperisti”. In clipa in care voi, tanara generatie veti intelege faptul ca NU exista diferente intre columbofilii dintre cele 3 federatii, veti face un mare pas inainte, si pentru voi dar si pentru sportul columbofil romanesc.

Jos vine la expozitie cu un lot de 9 porumbei de top pentru a fi licitati online pe acest site incepand cu saptamana viitoare. De asemenea Jos doneaza un porumbel pentru tombola expozitiei, tombola la care se participa cu biletul de intrare. Toti cei interesati de acesti porumbei sunt asteptati de catre Jos pentru a putea fi luati la mana si analizati in detaliu la Ploiesti, Jos fiind deschis la absolut orice intrebare legata de porumbeii sai, de analiza la mana si de columbofilie in general. Porumbeii au ajuns deja in tara, arata impecabil, viitorii columbofili fiind scutiti de costul transportului. Este o ocazie rara sa intalnesti astfel de columbofili “pe viu”, si o spun din experienta pe care o am cu acesti columbofili de renume mondial, de cand am inceput sa ii vizitez din 2004 si pana in prezent. Jos a fost unul dintre idolii copilariei mele. Tin minte cum am reusit prin 1998 daca nu ma insel sa pun mana pe o copie video in care erau prezentate crescatoria si cei mai buni porumbei ai sai ai momentului. Am vizionat caseta video in flamanda, chiar daca nu intelegeam limba, pana banda s-a tocit definitiv. Pe Jos, am reusit sa il intalnesc pentru prima data pe viu la mai bine de 10 ani de la vizionarea acelei casete, si am fost la fel de emotionat ca in clipa in care am vazut pentru prima oara caseta. De aceea va spun ca astfel de ocazii sunt destul de unice, mai ales acum cand chinezii au acaparat piata columbofila mondiala, si este aproape imposibil sa mai aduci columbofil de asemenea rang in Romania in aceasta perioada, deoarece fie sunt in vizite in Asia, fie isi fac vacanta in diferite locuri exotice ale planetei.

Pe langa discutiile pe marginea porumbeilor sai, Jos va  prezenta si amestecurile de mancare Beyer, el fiind unul dintre columbofilii de renume care reprezinta firma Beyer la nivel mondial, alte nume care merita amintite fiind Gerard Koopman, Gaby Vandenabeele, Gunter Prange, etc. Iar atunci cand spunem Beyer(a nu se confunda cu firma de medicamente Bayer), ne referim la probabil cea mai buna mancare pentru porumbei din lume, si nu exagerez cu absolut nimic.

Revenind la cei 9 porumbei oferiti spre vanzare, privind pedigreele, trag concluzia ca Jos vine cu inima deschisa catre columbofilii romani, deoarece dintre cei 9, 3 sunt descendenti directi din Nadira, Cavendish si Sachi, porumbei binecunoscuti deja pe intreg mapamondul. Este un lot bine gandit pentru toti columbofilii, de la sprinteri la maratonisti extremi.

thone_foto_nadira

thone_foto_sachi_12-5030350

cavendish_08-5061019hr_1