Din categoria “ASA NU!!!!!” – “zborul” de fond si maraton dedicat puilor !!!

pigeon

M-am tot gandit sa scriu acest articol de vreo doi ani, de cand am vazut ca se promoveaza niste concursuri in Romania care nu au absolut nici o legatura cu columbofilia.

Mentionez de la bun inceput ca nu am nimic personal cu nimeni, nu voi da nume de persoane, de porumbei sau de zone geografice. Toti stim care, ce, unde si cum. Scriu acest articol in special pentru columbofilii incepatori, care risca sa piarda astfel ani multi degeaba. Sincer sa fiu, daca la debuturile mele in columbofilie, perioada in care eram cu adevarat obsedat de zborurile de fond-maraton, se organizau asemenea mascarade de zboruri, participam cu siguranta cu tot lotul de pui. Trei, patru, cinci ani la rand. Si nu realizam absolut nimic, decat o involutie apasatoare.

In Romania vad ca apar categorii noi si fara rost, in timp ce altele bune si logice dispar la fel fara rost. Un columbofil mi-a lasat un comentariu la un articol de pe facebook in urma cu vreo luna parca. Spunea ceva de genul :”Ar fi cazul sa promovezi si crescatori din Romania, nu doar pe cei de afara.” I-am raspuns politicos ca procedez astfel, deoarece foarte putini columbofili romani cunosc o limba straina, accesul la informatie fiind extrem de limitat. Este bine sa ajutam prin orice mijloace posibile columbofilia romana, si eu am ales aceasta modalitate.

Am urmarit cu atentie pe forumurile columbofile discutiile legate de aceste “zboruri”(le pun de fiecare data in ghilimele, pentru ca nu le consider etape; le consider o bataie de joc crasa la adresa sarmanilor pui, dintr-un EGO idiot si de neinteles), si am ajuns la niste concluzii triste. In general nu urmaresc forumurile columbofile, deoarece le consider niste mizerii, prin prisma faptului ca aproape toti cei care participa la discutii nu isi asuma adevarata identitate. Si atunci cand un barbat nu isi asuma adevarata identitate, nu mai este barbat, si atunci nu mai merita atentia si energia nimanui, nu numai a mea. De aceea prefer facebook-ul, si din acest simplu dar important motiv, pe facebook discutiile columbofile sunt de cele mai multe ori constructive. Din acest simplu motiv nu mi-am construit platforma siteului cu optiunea de comenturi. Proprietarii de site care permit comenturi sub diverse pseudonime nu sunt cu absolut nimic diferiti de cei care lasa comenturile !!!

Pentru prima data cand am auzit de “maraton pui” am crezut ca este o gluma. Si sincer nu mi-a venit sa cred cate oi au fost pacalite sa participe in aceste veritabile loterii. Mi-am intrebat si eu prietenii de afara atunci ce parere au despre aceste zboruri.Am intrebat maratonisti cu experienta precum Dr.Carlo Gyselbrecht, Hugo Batenburg, Dr.Brockamp etc. Stiindu-ma un tip plin de viata si de glume, au crezut ca fac misto de ei la inceput. Nu m-au luat in serios. Cand au vazut ca insist asupra subiectului, si ca de fapt vorbesc serios, au cazut putin pe ganduri. M-au intrebat extrem de simplu :“Daca vei avea un baiat, la 10 ani il vei inscrie la maratonul de 42km?” 🙂 Bineinteles ca nu !!!

sick-pigeon-picture-tired-resting-balaustrade-47460106

Imi expun punctul de vedere legat de acest subiect, atat prin prisma unui om care face sport constant de aproape 20 de ani, cat si prin prisma medicului veterinar, care dupa 6 ani de facultate a inteles ce inseamna anatomia, si mai ales ce inseamna fiziologia, si toate procesele interioare organismului.In tari civilizate precum Olanda si Belgia, tari in care a luat nastere si s-a dezvoltat porumbelul voiajor, zborurile cu puii de peste 600km au fost interzise de mai bine de 10 ani, de catre Protectia Animalelor(prin diferite fundatii si agentii guvernamentale) .

La noi este invers. Se pare ca noi “inventam” roata, mersul pe bicicleta si scrisul. Nu poti trata un asemenea subiect fara momente de ironie si de amuzament maxim, dar si de tristete in acelasi timp. Tristete in special pentru acele innaripate care au vazut lumina zilei in voliera gresita. Un pui care este angajat la 800 km este un pui fara viitor, chiar daca la un moment dat se intoarce acasa. Un pui care “face” doua etape peste 800 km nu exista din punctul meu de vedere. Pot sa imi arate inregistrari cu locul lansarii, fise, stampile, semnaturi, tot nu cred. In realitate nu exista asa ceva. Ma rog, daca avem vant de 2000 mpm, sau daca vine peste 1 luna se poate.Altfel nu.Si chiar daca vine, ce sa faci cu el???

Am dat un exemplu concret intr-un articol de anul trecut. Am vrut sa imi dovedesc in 2010 ca pot face maratonul de 42 km. Participasem inainte la semimaratoane(21km) si in echipa de cateva ori la stafeta(4x10km) . Ambitios din fire si de multe ori orgolios(din pacate), pentru ca nu intelesesem inca in urma cu 5 ani ca de fapt fiind orgolios iti faci rau mai mult tie insuti, am decis sa nu ma sfatuiesc cu nimeni inainte de acest maraton, desi am foarte multi prieteni sportivi profesionisti in diferite sporturi. Inainte de maraton, ca pregatire, am alergat zilnic 12km, timp de 50 zile.M-am oprit cu 5 zile inainte de maraton. Nu realizasem ca de fapt depasisem varful de forma, si inainte de maraton, corpul meu era deja in uzura. Universul mi-a ajutat, si in ziua concursului, octombrie fiind, afara a plouat non stop si temperatura nu a depasit 7-8 grade celsius. Daca ar fi fost canicula probabil nu terminam…probabil. Am reusit sa termin maratonul de 42 km in timp, dar cu anumite consecinte. Intre coapse eram carne vie, pieptul imi era plin de sange( datorita frecarii tricoului de piele, majoritatea maratonistilor termina consursul cu sfarcurile carne vie, desi foarte putin stiu asta), dar cel mai grav mi-am uzat iremediabil meniscul stang, accidentare cu care trag si acum.Si totusi corpul meu era obisnuit cu efortul extrem in acel moment, de peste 10 ani de zile.

Traumatismele  fizice si psihice pe care un pui le traieste in timpul unui asa zis “concurs” de maraton sunt infinit mai mari.Au asemenea repercursiuni asupra puiului, incat acesta nu isi mai revine niciodata din punct de vedere fizic si bineinteles psihic. Si atunci de ce sa organizam asemenea ineptii de etape ??? Pentru ce? Pentru un EGO fara limite, fara rost, si fara logica. 

Ma uitam la comenturi pe facebook saptamana trecuta, legat de concursuri de genul. Doar comenturi tampite de genul:”Bravo frate”, “yuhuuuuuu, s-a intors”, “yuhuuuuu, are doua etape de maraton ca pui”, “esti tare frate”, “eram sigur, linia veche a gutului de la streasina isi spune cuvantul” etc, etc, etc.

Uitandu-ma cu tristete la fenomen, am ajuns la concluzia ca nu organizatorii unor asemenea genociduri columbofile sunt cei mai vinovati.Pe principiul :”NU este prost ala care cere, este prost ala care da”, invinuiesc mai mult persoanele care isi angajeaza puii in asemenea competitii. I-am numit “persoane” si nu “columbofili”, deoarece acestia nu pot fi denumiti columbofili decat probabil in Taiwan, unde se “inmormanteaza” constant mii de pui anual, in etape dezastruoase. Ei au ca “scuza” milioanele de euro puse in joc, romanii mei nu au nici o scuza, decat un EGO personal dus la extreme.

Aveti senzatia ca astfel deveniti cunoscuti la nivel national si international? NICIODATA !!! Aveti senzatia ca exista vreun idiot in lume in afara de Romania, care sa va cumpere puii, sau sa le aprecieze “performanta” ??? Din nou…NICIODATA !!!

Traiesc cu speranta ca in viitorul apropiat, facand parte dintr-o Uniune Europeana civilizata cica, aceste zboruri vor fi interzise in totalitate. Sper asta pentru ca eu chiar iubesc porumbeii.Cei care ii angajeaza in astfel de concursuri doar sa pacalesc ca iubesc porumbeii.Ei de fapt se iubesc pe sine insusi infinit mai mult, decat isi iubesc proprii porumbei. Spera intr-o faima de moment, o faima extrem de efemera.

A venit timpul sa judecam inainte sa actionam, sa nu ne lasam pacaliti de oameni fara caracter si fara scrupule care se autointituleaza “columbofili”. NU avem nimic de invatat de la astfel de personaje, deoarece astfel de personaje prin insasi existenta lor se opun columbofiliei, prezentului si progresului.

O zi buna dragii mei 😉

pigeon(1)